Reducerea cantității deșeurilor marine este unul dintre obiectivele strategice ale ONG Mare Nostrum, pe care organizația îl atinge prin multiple proiecte. Unul dintre cele mai importante este programul de monitorizare a deșeurilor marine, program constant și continuu, care ajută la inventarierea numărului de deșeuri înregistrate pe plajele românești. Experiența organizației, din acest punct de vedere, este mai mult decât elocventă: în 1999 a fost orgnizată prima astfel de monitorizare, iar în 2014 a fost organizată prima monitorizare după metodologie europeană.
Înainte de fiecare sezon estival (aprilie-mai) și după încheierea acestuia (septembrie-octombrie), echipa de specialiști a ONG Mare Nostrum, alături de voluntari, efectuează monitorizări pe aproape 2% din suprafața plajelor de pe litoralul românesc, după metodologie europeană. Deșeurile înregistrate pe fiecare porțiune de plajă sunt inventariate, iar datele sunt ulterior centralizate într-un raport. Fiecare raport este făcur public și transmis către autoritățile care pot lua măsuri reale privind reducerea deșeurilor pe plajele românești.
În fiecare an, tragem semnale de alarmă privind cantitățile de deșeuri existente pe plajele românești, și încercăm să convingem autoritățile responsabile să acționeze pentru a stopa aces fenomen. Considerăm foarte importantă educația turiștilor și localnicilor, iar campaniile noastre au parte de susținere mediatică pentru a ajunge la publicul principal.
MAMAIA, NĂVODARI ȘI EFORIE, cu cele mai murdare sectoare de plajă - Iulie, 2016
Plajele de pe litoralul românesc, intoxicate cu... plastic!- Iunie, 2017
De ce este importantă problema deșeurilor marine și cum te afectează?- Martie, 2019
Plasticul, pe locul 1 la categoria deșeuri în urma monitorizărilor efectuate de ONG Mare Nostrum la începutul sezonului estival! Ce este de făcut?- Mai, 2019
Plajele de pe litoralul românesc, mai curate decât în sesiunea septembrie 2019!, Noiembrie, 2020
Zilnic, luptăm pentru reducerea plasticului și a mucurilor de țigară pe litoralul românesc.