PARTENERIAT PENTRU DEZVOLTAREA DURABILĂ A ZONEI VADU – VADUrabil!
VADUrabil – un proiect pentru dezvoltarea durabilă a zonei Vadu...şi nu numai! Eşti una cu natura!

De la VADUrabil la Generaţia Delta!

 

În 2024, eforturile noastre de a proteja Delta Dunării au luat forma unui nou proiect: GENERAŢIA DELTA. Ne dorim o generaţie de tineri activi, iubitori de natură şi implicaţi în comunitatea din care fac parte.

Astfel, după 3 ediţii VADUrabil, am vrut să mergem dincolo de zona Vadu şi să ajungem până în inima Deltei. Şi am reuşit, cu ajutorul oamenilor frumoşi din Jurilovca, Sălcioara şi Sfântu Gheorghe, care s-au alăturat “vecinilor” lor din Vadu şi Corbu.

 

Delta Dunării este zona preferată a iubitorilor de natură spectaculoasă şi de linişte. An de an, tot mai mulţi turişti vin aici, în concediu. Dar puţini ştiu că este o zonă foarte importantă, o zonă protejată, iar numărul tot mai mare de turişti înseamnă, din păcate, mai multe deşeuri şi efecte negative, asupra speciilor de plante şi animale.

 

Prin Generaţia Delta, am creat 5 cluburi de voluntariat locale, am ţinut cursuri pentru tinerii din cele 5 comunităţi, iar ei îşi organizează propriile lor activităţi de voluntariat. Ne dorim să punem bazele unei moşteniri de cetăţenie activă, care să se transmită mulţi ani de acum înainte.

 

Avem activităţi şi pentru turişti, pe plaja Vadu, dar colaborăm foarte bine cu autorităţile şi cu cetăţenii. Nu este uşor, dar oamenii sunt deschişi, vor să schimbe lucrurile în bine şi, cu paşi mici, credem că vor putea spune cu toţii că Delta Dunării este un loc frumos şi prosper!

 

Şcolile şi profesorii sunt, de asemenea, un sprijin foarte important, în acest proiect. Ei sunt alături de elevi, în activităţile de voluntariat, dar contribuie activ şi la dezvoltarea şcolilor din care fac parte. Participă la cursurile noastre, se preocupă să atragă mai multe fonduri şi să aibă şcoli la standarde înalte, iar noi îi susţinem în aceste iniţiative.

 

Oricine este interesat poate susţine dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării, prin implicarea activă şi găsirea de soluţii la problemele comunităţii, prin distribuirea mesajului nostru, către tot mai multe persoane, şi prin protejarea bogăţiei naturale deja existente.

 

Proiectul Generaţia Delta este susţinut financiar de Black Sea Oil&Gas.